Ghiveta, sau mai bine zis cuva ghivetei, aştepta nerăbdătoare în depozit să-şi cunoască posesorul. Sau posesoarea. Ca orice ghivetă - îi voi spune ghivetă şi nu cuvă pentru că ea nu îşi concepea existenţa de sine stătătoare, în lipsa bateriei şi a celorlalte măruntaie care se preling cu folos pe sub ea - era perfect conştientă de propria valoare. Bunăoară se bucura nespus că nu era una din banalele ghivete din faianţă în nuanţe de alb sau gri-mohorât. Că avea o strălucire discretă (ura ostentaţia) că avea o formă aparte (detesta comunul) şi că era anti-calcar (dispreţuia esteticului lipsit de funcţionalitate). În aceiaşi măsură era conştientă că nu era o „prinţesă” – cum numea ea ghivetele premium - (cititorul va sesiza desigur umbra de invidie pe care ea nu si-o recunoaştea) şi că nu avea să fie aşezată pe un suport din marmură de Carrara, în casa cine ştie cărei celebrităţi. Şi nici exagerat de funcţională - ca unele surate din Statele Unite, care au tocător pentru resturile aruncate cu tot cu farfurii - nu era. Tindea chiar să aplice şi ghivetelor din SUA părerea generală despre americani, comună dincolo de oceanele ce împrejmuiesc ţara tuturor posibilităţilor, şi anume că „înghit” orice li se serveşte (la propriu şi la figurat). Ea hotărâse că nu ar fi vrut sub nici o formă să înghită orice (la propriu), precum ghivetele americane, că nu era dispusă să toace toate resturile pe care, dintr-o comoditate exagerată, urmaşii iankeilor nu le mai duceau până la gunoi. Pe scurt - nu concepea să fie pubelă.
Se gândise odată, în camionul care o transporta la depozit, cât de norocoasă era că nu e ghivetă de baie şi asta pentru că auzise nişte discuţii, dintr-un palet vecin, că unii bărbaţi obişnuiesc să se ... uşureze în cuvele din toalete. Cât de scandalos şi oribil, câtă desconsiderare faţă de scopul pentru care ghivetele de baie au fost create!
Fusese dezamăgită că la depozitarea în magazin nu se bucurase de o poziţie privilegiată, ci că în faţa ei mai era vreo duzină de surori gemene care urmau să-şi cunoască posesorii înaintea sa. Tresărea metalic la fiecare intrare a vânzătorilor şi spera că aceştia vor lua mai multe cuve odată, pentru a-i scurta chinuitoarea aşteptare. Dar de fiecare dată era dezamăgită căci, băieţii cu bluze vişinii, în ton cu firma magazinului, nu luau niciodată mai mult de o cuvă. Deşi ştia că aceştia nu făceau decât să răspundă cererii cumpărătorilor, nu putea să-şi reprime o uşoară antipatie faţă de sărmanii angajaţi, ceea ce îi provoca o oarecare mustrare de conştiinţă. Făcuse un calcul estimativ asupra timpului pe care va trebui să îl mai petreacă în depozit, pornind de la constatarea că se scotea de aici în medie câte o soră geamănă la fiecare două zile. Constată cu surprindere că semenele sale, care nu împărtăşeau atuu-ul de a fi anti-calcar, erau preferate de cumpărători, ceea ce o umplea de mândrie şi o contraria deopotrivă. Se încuraja însă cu gândul că merita aşteptarea, sperând că este sortită unei persoane anume, care încă nu se decisese sau care încă nu văzuse modelul său.
Într-un final, clipa pe care o aştepta de atâta vreme păru aproape: singura soră geamănă care o mai despărţea de cumpărătorul său fu dusă la casă. Era atât de chinuită de aşteptare încât se minţi că, mai demult, fuseseră cumpărate trei surori gemene în aceeaşi zi. Nu trecu nici un sfert de oră până ce auzi paşii apăsaţi ai vânzătorului durduliu dar simpatic îndreptându-se fix spre ea. Dar ce dezamăgire: sora sa fu pusă la loc, chiar în faţa ei, iar durduliul se îndreptă spre şirul ghivetelor fără anti-calcar şi luă o alta de acolo. Oare câtă frustrare poate suporta o ghivetă? La câteva minute, însă, disperarea îi fu risipită căci minunea se produse în sfârşit: durduliul se întoarse, târâindu-şi molcom paşii şi o alese pe ea în locul gemenei din faţă. Ce noroc neaşteptat! Era atât de încântată încât i se păru inutil să se întrebe de ce vânzătorul a dat-o la o parte pe cuva din faţă pentru a o alege pe ea.
Pentru că nimic nu o asigura că bărbaţii nu sunt atât de grosolani încât să se uşureze şi în ghivetele din bucătărie, se rugă să fie cumpărată de o doamnă singură. Realizase, în zilele scurse de la călătoria cu camionul, că ideea cu urinatul o înspăimânta cel mai tare.
În fine îşi văzu cumpărătorii: o fată şi un băiat, amândoi tineri. Îi plăcu cum o privirea fata - un amestec de încântare şi mulţumire - ceea ce îi sugeră că meritase aşteptarea. Măcar o dorinţă i se îndeplinise: nu va fi tratată cu indiferenţă, ca un obiect oarecare! Cât despre băiat, acesta părea mai preocupat de a analiza reacţiile fetei decât de ea, ca şi ghivetă. Partea bună era că îl bucura vizibil încântarea fetei, ceea ce putea însemna că ghiveta nu îi va fi atât de indiferentă încât să se uşureze cu neobrăzare în ea. Dintr-un scurt dialog între cei doi - care o dezamăgi întrucât subiectul era altul decât ea aşa cum i s-ar fi părut firesc - află că pe fată o cheamă Uof.
Ajunşi la casă şi înainte chiar să se fi produs cumpărarea, băiatul o pupă pe Uof pe creştet, luă nişte bani pe care fata îi întinse şi plecă. Oare fata îl plătise pentru a o ajuta? Ghiveta socoti că asta ar fi minunat, că ar însemna că Uof este singură. Apoi firul propriilor gânduri îi întunecă entuziasmul: dacă l-ar fi plătit pentru a o ajuta, de ce băiatul a tulit-o ca din puşcă şi nu a condus-o până acasă?? Aşa că sărmana noastră ghivetă coborî din nou pe panta pesimismului: interpretă tandreţea sărutului pe frunte şi modul cum Uof l-a primit, ca semne clare că ce doi au o relaţie. Ceea ce îi ridică temeri asupra băiatului: faptul că îşi putea lăsa prietena să-şi ducă singură ghiveta dovedea o indiferenţă şi o iresponsabilitate îngrijorătoare. Era foarte posibil ca un astfel de personaj să ... nici în gând nu putea rosti cuvântul. Căută scuze băiatului pentru a încerca să-şi alunge ideea care o cutremura, cum că Uof nu ar fi avut nevoie de ajutor la căratul unei ghivete aşa mici şi uşoare. Dar gândul negru era prea bine înşurubat. În timp ce i se scana preţul ajunse să îşi insulte propria inteligenţă, numindu-se singură cap de tablă, pentru a-şi descuraja raţionamentul care i-a generat temerile... dar fără succes. Se închipui instalată într-o bucătărie în care, mai nou, nici nu-i păsa cum va arăta, temându-se că băiatul grăbit va îndrăzni, fie şi o singură dată, să... Se simţi, brusc solidară cu scurgerea şi trădată de robinet pentru că, foarte probabil, acesta din urmă nu avea să fie părtaş la scârboasa scurgere. Şi brusc realiză că nu va avea pace, că fie şi dacă, până la un punct, băiatul nu se va ... în ea, gândul o va măcina, ca o picătură chinezească, de fiecare dată când ochelaristul insensibil va trece prin dreptul ei (da, avea ochelari tipu’ şi mai nou ura ochelariştii şi asta din principiu)! O seca gândul că nu va afla niciodată, ni-cio-da-tă cine ar fi luat-o dacă obezul ăla nenorocit ar mai fi lăsat-o în depozit sau ar fi luat-o mai devreme. Disperată şi oripilată se întrebă dacă nu cumva va fi o oarecare uşurare dacă ochelaristul s-ar ... în ea, pentru că măcar ar şti cu siguranţă că este capabil de o asemenea mojicie!!! La acest gând urlă în mintea sa rătăcită: „Ooooooof, Uooooof, scapă de eeeeeeeeeeeeeel!!!”
Se gândise odată, în camionul care o transporta la depozit, cât de norocoasă era că nu e ghivetă de baie şi asta pentru că auzise nişte discuţii, dintr-un palet vecin, că unii bărbaţi obişnuiesc să se ... uşureze în cuvele din toalete. Cât de scandalos şi oribil, câtă desconsiderare faţă de scopul pentru care ghivetele de baie au fost create!
Fusese dezamăgită că la depozitarea în magazin nu se bucurase de o poziţie privilegiată, ci că în faţa ei mai era vreo duzină de surori gemene care urmau să-şi cunoască posesorii înaintea sa. Tresărea metalic la fiecare intrare a vânzătorilor şi spera că aceştia vor lua mai multe cuve odată, pentru a-i scurta chinuitoarea aşteptare. Dar de fiecare dată era dezamăgită căci, băieţii cu bluze vişinii, în ton cu firma magazinului, nu luau niciodată mai mult de o cuvă. Deşi ştia că aceştia nu făceau decât să răspundă cererii cumpărătorilor, nu putea să-şi reprime o uşoară antipatie faţă de sărmanii angajaţi, ceea ce îi provoca o oarecare mustrare de conştiinţă. Făcuse un calcul estimativ asupra timpului pe care va trebui să îl mai petreacă în depozit, pornind de la constatarea că se scotea de aici în medie câte o soră geamănă la fiecare două zile. Constată cu surprindere că semenele sale, care nu împărtăşeau atuu-ul de a fi anti-calcar, erau preferate de cumpărători, ceea ce o umplea de mândrie şi o contraria deopotrivă. Se încuraja însă cu gândul că merita aşteptarea, sperând că este sortită unei persoane anume, care încă nu se decisese sau care încă nu văzuse modelul său.
Într-un final, clipa pe care o aştepta de atâta vreme păru aproape: singura soră geamănă care o mai despărţea de cumpărătorul său fu dusă la casă. Era atât de chinuită de aşteptare încât se minţi că, mai demult, fuseseră cumpărate trei surori gemene în aceeaşi zi. Nu trecu nici un sfert de oră până ce auzi paşii apăsaţi ai vânzătorului durduliu dar simpatic îndreptându-se fix spre ea. Dar ce dezamăgire: sora sa fu pusă la loc, chiar în faţa ei, iar durduliul se îndreptă spre şirul ghivetelor fără anti-calcar şi luă o alta de acolo. Oare câtă frustrare poate suporta o ghivetă? La câteva minute, însă, disperarea îi fu risipită căci minunea se produse în sfârşit: durduliul se întoarse, târâindu-şi molcom paşii şi o alese pe ea în locul gemenei din faţă. Ce noroc neaşteptat! Era atât de încântată încât i se păru inutil să se întrebe de ce vânzătorul a dat-o la o parte pe cuva din faţă pentru a o alege pe ea.
Pentru că nimic nu o asigura că bărbaţii nu sunt atât de grosolani încât să se uşureze şi în ghivetele din bucătărie, se rugă să fie cumpărată de o doamnă singură. Realizase, în zilele scurse de la călătoria cu camionul, că ideea cu urinatul o înspăimânta cel mai tare.
În fine îşi văzu cumpărătorii: o fată şi un băiat, amândoi tineri. Îi plăcu cum o privirea fata - un amestec de încântare şi mulţumire - ceea ce îi sugeră că meritase aşteptarea. Măcar o dorinţă i se îndeplinise: nu va fi tratată cu indiferenţă, ca un obiect oarecare! Cât despre băiat, acesta părea mai preocupat de a analiza reacţiile fetei decât de ea, ca şi ghivetă. Partea bună era că îl bucura vizibil încântarea fetei, ceea ce putea însemna că ghiveta nu îi va fi atât de indiferentă încât să se uşureze cu neobrăzare în ea. Dintr-un scurt dialog între cei doi - care o dezamăgi întrucât subiectul era altul decât ea aşa cum i s-ar fi părut firesc - află că pe fată o cheamă Uof.
Ajunşi la casă şi înainte chiar să se fi produs cumpărarea, băiatul o pupă pe Uof pe creştet, luă nişte bani pe care fata îi întinse şi plecă. Oare fata îl plătise pentru a o ajuta? Ghiveta socoti că asta ar fi minunat, că ar însemna că Uof este singură. Apoi firul propriilor gânduri îi întunecă entuziasmul: dacă l-ar fi plătit pentru a o ajuta, de ce băiatul a tulit-o ca din puşcă şi nu a condus-o până acasă?? Aşa că sărmana noastră ghivetă coborî din nou pe panta pesimismului: interpretă tandreţea sărutului pe frunte şi modul cum Uof l-a primit, ca semne clare că ce doi au o relaţie. Ceea ce îi ridică temeri asupra băiatului: faptul că îşi putea lăsa prietena să-şi ducă singură ghiveta dovedea o indiferenţă şi o iresponsabilitate îngrijorătoare. Era foarte posibil ca un astfel de personaj să ... nici în gând nu putea rosti cuvântul. Căută scuze băiatului pentru a încerca să-şi alunge ideea care o cutremura, cum că Uof nu ar fi avut nevoie de ajutor la căratul unei ghivete aşa mici şi uşoare. Dar gândul negru era prea bine înşurubat. În timp ce i se scana preţul ajunse să îşi insulte propria inteligenţă, numindu-se singură cap de tablă, pentru a-şi descuraja raţionamentul care i-a generat temerile... dar fără succes. Se închipui instalată într-o bucătărie în care, mai nou, nici nu-i păsa cum va arăta, temându-se că băiatul grăbit va îndrăzni, fie şi o singură dată, să... Se simţi, brusc solidară cu scurgerea şi trădată de robinet pentru că, foarte probabil, acesta din urmă nu avea să fie părtaş la scârboasa scurgere. Şi brusc realiză că nu va avea pace, că fie şi dacă, până la un punct, băiatul nu se va ... în ea, gândul o va măcina, ca o picătură chinezească, de fiecare dată când ochelaristul insensibil va trece prin dreptul ei (da, avea ochelari tipu’ şi mai nou ura ochelariştii şi asta din principiu)! O seca gândul că nu va afla niciodată, ni-cio-da-tă cine ar fi luat-o dacă obezul ăla nenorocit ar mai fi lăsat-o în depozit sau ar fi luat-o mai devreme. Disperată şi oripilată se întrebă dacă nu cumva va fi o oarecare uşurare dacă ochelaristul s-ar ... în ea, pentru că măcar ar şti cu siguranţă că este capabil de o asemenea mojicie!!! La acest gând urlă în mintea sa rătăcită: „Ooooooof, Uooooof, scapă de eeeeeeeeeeeeeel!!!”
